Din lumea interioara adunate- Partea a-VI-a

images (1)

 

– De cand “ deschidem ochii “pe acest pamant suntem programati de parinti, de societate, atribuindu-ni-se  valori si credinte, tipare comportamentale pe care , in timp , le consideram a fi proprii, suntem modelati sa functionam dupa o anumita tipologie,in care credem si nici macar nu ne da prin cap ca acest drum batatorit de toti ceilalti este drumul gresit ,care ne conduce in prapastie , catre boala si mortalitate. Problema apare in momentul in care nu mai distingem care dintre aceste valori si credinte  sunt ale noastre si care sunt cele dobandite. La nivelul subconstientului avem  imaginea  unui arhetip, dar comportamentul nostru este opusul acestuia ,astfel ne reprimam  dorinte, trairi, sentimente , considerand ca ne facem o datorie, ca asa trebuie sa fie, si astfel apare stresul, deoarece o parte din noi trage intr-o directie iar cealalta parte (cea inconstienta) in directia opusa.Astfel apare conflictul interior, dualitatea ,care se reflecta si in exterior.

-Fiecare tezaurizeaza un potential in stare latenta ,important este sa fie descoperit si fructificat prin „munca” personala.Orice interventie externa prin conditionari,tipare, identificare cu corpul ,obiecte ,te deturneaza de la ceea ce esti tu ,de la telul tau.

– Umbra –partea intunecata a personalitatii noastre – este  partea umana pe care o negam in noi si o recunoastem cel mai usor in ceilalti, pentru ca o proiectam  asupra celorlalti, percepandu-i ca pe “dusmanii” nostrii. Consider ca negarea nu este cea mai buna solutie, cel mai bine ar fi sa scoatem la suprafata acele parti si sa le acceptam , sa le integram.Materia intunecata din noi ,necunoscutul ,acea zona de care ne temem , umbra ,este de fapt suma gandurilor si energiilor negative (acel corp durere ) acumulate in cursul vietilor in Planul Fizic si este cea care ne blocheaza evolutia . Singura cale de a transforma aceasta zona (care ne confera calitatea de sclavi ) intr-un potential neutilizat pana in prezent  ,este spiritualizarea , cresterea frecventei vibrationale  , “aprinderea”  luminii  ( a Constiintei ) ,ceea ce va conduce la revenirea memoriei noastre ancestrale de fiinte  divine , de lumina,  inzestrate cu  capacitati divine care exista in stare latenta in fiecare din noi  : cresterea  procentului de utilizare  a capacitatii creierului , modificarea ADN,s.a.

Liliana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s