Reprogramarea matricei noastre mentale și emoționale – Introducere

Terapie, Vindecare, Șamanism, Theta Healing, REIKI, Psihologie Energetică, EFT, Radiestezie, Inforenergetică

În anul 1944 fizicianul german Max Planck, care a primit în 1918 Premiul Nobel pentru descoperirea energiei cuantice, a șocat întreaga lume afirmând că există o Matrice Energetică care constituie planul pentru lumea noastră fizică. În acest loc de energie pură începe de fapt totul, de la nașterea galaxiilor, planetelor și AND-ului, până la relațiile interumane, pacea dintre națiuni, sau vindecarea noastră. Toate lucrurile se nasc și există doar în virtutea unei forte. Trebuie să acceptăm că în spatele acestei forțe se află o Minte conștientă și inteligentă. Această Minte este Matricea tuturor lucrurilor. Implicațiile acestei descoperiri a lui Planck au fost enorme.

Copil Interior

Uimitoarea descoperire a fizicii cuantice este de fapt în concordanță cu toate teoriile mai vechi, sau chiar antice, care vorbesc despre un Câmp de Energie Universal care se află la baza întregii Creații. Una dintre aceste teorii este reprezentată de Înregistrările Akashice. ”Termenul de Akasha provine din…

Vezi articolul original 1.276 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s